OPRIM
JAFUL
Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
Nimeni nu este mai presus de lege.
Constituția României, articolul 16 – Egalitatea în drepturi
„O elită îngâmfată, egocentrică, securizată de serviciile secrete care conduce după deviza toţi sunt egali, dar unii sunt mai egali decât alţii”.
Adelheid Wölfl, Frankfurter Rundschau, 2017
Vedem în aceste zile cum actuala coaliție de guvernare PNLSD este dispusă să renunțe la miliarde de euro bani gratis pentru școli, spitale, autostrăzi, căi ferate etc. Totul pentru a păstra acest status-quo al privilegiilor acordate acestor speciali care se pensionează la 40—50 de ani, cu pensii mai mari decât salariile, de peste 15-20 de ori mai mari decât pensiile medii normale, în disprețul oamenilor onești care o duc din ce în ce mai greu copleșiți de greutăți – inflație, rate dublate.
Dar nu doar pensiile speciale reprezintă privilegii ale acestor mai egali decât egalii. La adăpostul unor alte legi care nu sunt mediatizate sunt reglementate alte misecuvinisme prin care sunt acordate tot felul de privilegii celor care nu mai prind linia întâi a sinecurilor.
Unii sunt personaje binecunoscute, alții sunt anonimi publicului larg însă slujitori fideli ai regimului nomenclaturist fost și actual. Nimeni nu pare să fie uitat.
Oprim Jaful este răspunsul nostru, al cetățenilor furați.
Ultimii Bani Salvați Adăugați:
48 miliarde de euro în doi ani. Pe care Boloș propune s-o rezolve prin delațiune.Anul trecut președintele ANAF estima că “peste 16 miliarde de euro se pierd anual din fentarea codului fiscal”.
Anul acesta practic s-a dublat.
“Avem cea mai mare evaziune fiscală din Uniunea Europeană, peste 10% din PIB, respectiv 160 de miliarde de lei. Asta este realitatea” declara important Ciolacu în septembrie.
Ca idee, deficitul bugetar la sfârșitul acestui an va fi de peste 100 de miliarde de lei.